Ioana Bâldea Constantinescu îmbină în acest al doilea roman al său, aşa cum a făcut-o şi în Dincolo de portocali, fascinaţia pentru personajele misterioase şi curiozităţile din vremuri îndepărtate cu o emoţionantă poveste contemporană. Nautilus ne poartă astfel paşii prin Parisul zilelor noastre – unde un tânăr doctorand se documentează vreme de câţiva ani pentru lucrarea sa – şi în Franţa de secol XIV, pe urmele faimoasei Reine Blanche, prima colecţionară a Evului Mediu. Fie că scrie despre obiecte frumoase şi rare, despre iubiri diafane, despre ciuma care decimează un sat întreg sau despre suferinţa unui băieţel autist captiv în lumea lui, Ioana Bâldea Constantinescu îşi construieşte frazele cu pricepere şi delicateţe de bijutier, într-un stil deja inconfundabil. „Am decupat momente, frânturi de conversaţie, unele sunt aproape literale, dar nu am un personaj făcut după cineva, şi asta mă bucură, pentru că nu trăiesc cu teama că cineva se poate recunoaşte sau mă poate recunoaşte. Sunt frânturi de mine peste tot, dar, dincolo de asta, este acel «Call me Ishmael» pe care numai Melville l-a stăpânit cu desăvârşire, convenţia aceea care-ţi face bucăţi un gând şi ţi-l pune în zece capete. Îmi place acest joc, pentru că este periculos şi greu în acelaşi timp.“ (IOANA BÂLDEA CONSTANTINESCU) Ilustraţia copertei: Unicornul în captivitate, tapiserie, 1495–1505