Nu știu cât de des merg preoții și seminariștii la mormântul slujitorului lui Dumnezeu pr. Anton Demeter, însă știu că atunci când am mers eu (din păcate de puține ori) am găsit flori ori lumânări arzând. Suferințele, faptele bune și rugăciunile părintelui Demeter sunt – dacă e să împrumutăm o metaforă folosită de poetul franciscan Ion Gârleanu – „Ca niște boabe, de tămâie, / Ce cad pe focul din cadelniți”, pentru ca, în clipa următoare, să urce înmiresmate spre tronul lui Dumnezeu. Aceste miresme, aparent efemere pe firmamentul acestei lumi, nu trebuie să fie uitate, pentru că reprezintă istoria unui suflet care s-a îndrăgostit de veșnicia lui Dumnezeu. Iată de ce am ales drept titlu pentru această carte: „«Boabe de tămâie» spre amintirea slujitorului lui Dumnezeu pr. Anton Demeter”.