Format în condiții și împrejurări complexe, printr-un proces care a debutat prin înfrângerea regatului Ungariei la Mohács în anul 1526, principatul semiautonom al Transilvaniei, aflat sub suzeranitate turcească, a jucat un rol important în Europa Centrală și de Răsărit timp de un veac și jumătate. Au existat și există, din fericire, preocupări ale istoricilor de-a înțelege, pe baza izvoarelor documentare studiate și interpretate, condițiile politice, militare, economice și culturale care au favorizat geneza acestui stat succesoral regatului angevin. Cartea soților Gizella Nemeth Papo și Adriano Papo intitulată Ludovico Gritti. Un principe-mercante del Rinascimento tra Venezia, i Turchi e la Corona d’Ungheria, care beneficiază de acum și de o traducere în limba română, grație editurii Ratio et Revelatio din Oradea, se înscrie în acest lăudabil efort, fiind un proiect de cercetare de o înaltă ținută științifică și academică. Ludovico Gritti, venețianul ajuns pe malul Bosforului și în jurul căruia s-a construit întreaga cercetare, este prezentat în documente ca un om politic extrem de abil, ca un bun finanțist, dar, mai ales, ca un adevărat prinț european impregnat de cultura orientală. El a trăit în vremuri complicate în care puterea Semilunii se impunea tot mai evident într-un regat al Ungariei decăzut, o bucată de Europă sfâșiată de interese divergente care vor atinge stadiul nefast al războiului civil. De aici se va ridica viitorul principat al Transilvaniei. Implicarea lui Gritti în politica externă a unui Imperiu Otoman aflat în culmea puterii și expansiunii militare, jocul dublu bazat pe interese proprii, extrem de periculos, și tragicul său sfârșit de la Mediaș, la 29 septembrie 1534, sunt analizate atent și expuse pe parcursul câtorva sute de pagini. Cartea, pe care o recomand cu multă căldură iubitorilor de istorie, are forță și dinamism, este foarte bine scrisă și extrem de documentată de autori pe baza actelor provenite din arhivele Serenisimei – multe dintre ele inedite –, dar și din surse maghiare și otomane, oferindu-ne excelente „fotografii ale epocii” cu personaje emblematice din ierahiile politice și militare ale părților aflate în competiție. Informațiile istorice au menirea de a completa cercetările din zona istoriografiei românești și maghiare și de a umple „petele albe” încă existente referitoare la această problematică. (Dr. Gabriel-Virgil Rusu, Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, Filiala Cluj)